„a combina fie ca vorbim despre a descoperi noi obiecte care exista in jur fie despre a descoperi care este cauza lucrurilor – acest lucru inseamna din nou a descoperi existenta a ceva plus afirmati ca cumva acest obiect la creat pe cel initial . cunoasterea inseamna la uni nivel de baza si comun a descoperi ce exista iar acest a descoperi inseama a percepe a forma esent spiritual in constiinta…formarea aceasta se realizeaza prin simturi fie prin imaginaitia ori poate apare fara ca noi sa o aducem ci vine ea la noi , nu ne ducem noi la ea…indiferent care ar fi cunoasterea este formarea acesto perceptii,senzatii esente spirituale in atentie…uneori dorim sa stiim ca aceasta sunt real si ca pot exista in realitae, alteori vrem sa intelem cum se leaga el in intreg universul si unde le este locul chiar daca nu pot fi aduse in realitaea. Deci idea de baza – cunoasterea inseamna a conecta atentia cu o senzatie/perceptie indiferent ca ea vine prin imaginatia noastra, prin perceptie, prin vis , ori pur si simplu dintro data ne trezim ca ne gandim la ceva anume. nu conteaza daca acel ceva poate adus in realitaea sau nu conteaza daca exista sau nu ci doar ca neam conecta acum cu ele..antetia in acest moment este conectata cu el…aste moment este un moment in care formam cunoasterea iar asta inseaman defapt cunoastere…nu conteaza ca a fost tranmisa de profesori sau ca sa activa singur prin revelationim , cunoasterea sa dezvalui singura pe ea insasi noua. ori alta cauza cunoasterea inseaman aparitia unei astfel de conexiuni intre antentie/observator si ceva.”

Exemplu relevant:
Imaginează-ți că mergi printr-o pădure și, la un moment dat, simți un miros ciudat. Nu vezi nimic, nu știi de unde vine, dar brusc atenția ta se concentrează pe acel miros. În acel moment, chiar dacă nu ai nicio explicație logică, niciun obiect văzut, niciun profesor care să-ți spună ce este — ai început să cunoști ..ceva nou sa intampla esti in plin proces de percepti si observare a acestui ceva-a acestui miros ciudat..ceea ce exista nu esti tu si mirosul ci doar aceasta stare in care apare mirosul acesta. tu si mirosul sunteti unul si acealasi. Sunteti conectati si deveniti un intreg. Cand pui mana la nas si opresti acest miros te deconectezi te separi si automat se creaza doua entitati tu care acum nu mai simti acel ceva si acel ceva care stii ca era diferit de ceea ce simti acum/ceea ce esti acum. Semina unui mar si fructul sunt acelasi lucru o bucata intrega insa cand sunt separate si deconectate devin doua ..la fel si tu si simtirile, perceptiile cand esti conectat si percepti este una cu acea perpecti exista aceasta perceptie in tine.cand te deconectezi(in acealsi tip te conectezi la altceva) pt ca ai memorie stii ca inainte a fost ceva diferite iar acum este altfel iar din acest motiv incepi sa zici acela era ceva iar tu altceva ….. Nu fiindcă știi ce e, ci pentru că ai devenit conștient de existența acelui ceva. Conștiința ta s-a conectat cu o esență. Ai format în tine o percepție, o idee, o prezență. Acela e actul nașterii cunoașterii.

1. Definirea cunoașterii: nu acumulare, ci conexiune

Cunoașterea nu este, în esență, un „bagaj de informații”. Este o conexiune trăită între atenția observatorului și o formă de existență, indiferent dacă aceasta:

• este reală sau imaginară,
• vine din simțuri sau din vis,
• este percepută sau intuită,
• este generată de noi sau ni s-a revelat fără voia noastră.

Exemplu: Gândul care apare brusc în mintea ta despre infinitul Universului este o conexiune vie — și, prin asta, e o formă de cunoaștere, chiar dacă nu e logică, demonstrabilă sau practică. Este o perceptie care a aparut in mintea ta…iar ea nu difera cu nimic de pur si simplu a vedea cu ochi un mar care se afla pe masa….E la fel o cunoasterea ceea ce difera este ca nu stii daca acea cunoastere este reala, adevarat sai poate fi adusa in aceasta lume fizica. Dar ea la nivel fundamental e cunoastere. Nu scire nicaieri ca cunoasterea este doar acel ceva care poate fi adus in realitatea sau care este adevarat. Cunoasterea este despre toate lucrurile cu care atentia/observatorul se poate conecta indiferent ca sunt reale, adevarata sau orice alta caracteristica. Atata timp cat ceva exista ea e cunaostere.

2. Mecanismele prin care apare această conexiune

Cunoașterea apare în moduri multiple. Iată o clasificare ierarhică a surselor:

A. Moduri de formare a conexiunii:

1. Percepție directă – vezi, auzi, atingi, miroși ceva. Este o conexiune senzorială.
2. Imaginație activă – îți creezi o imagine mentală, un model, un simbol.
3. Vis sau halucinație – percepție venită din alte planuri, fără intervenție logică.
4. Revelație spontană – apare un gând, o viziune, o înțelegere, fără să o cauți.
5. Transfer – primești o idee prin limbaj, carte, profesor, poveste.
6. Deducție – construiești în mintea ta idei pornind de la alte idei.
7. Combinație – formezi ceva nou din elemente deja cunoscute.

B. Conexiunea nu presupune „adevăr obiectiv”

O idee poate fi falsă, dar dacă ea s-a conectat cu tine și a produs o stare, un efect, o percepție — ea este o formă de cunoaștere pentru tine în acel moment. Cunoașterea nu e dependentă de validarea exterioară, ci de formarea unei esențe percepute în conștiință.

3. Cunoașterea ca prezență perceptivă

Orice obiect, cauză, gând, emoție sau simbol cu care ne conectăm în atenție, devine o parte a ceea ce știm.

„A cunoaște” înseamnă a îi permite unei esențe să existe în interiorul nostru.

De aceea, nu contează dacă este o idee transmisă, dedusă, visată sau „închipuită”. Dacă a fost percepută de atenție, ea este o cunoaștere. Daca vrem sa obtinem doar cunoasteri reale, adevarate si sa formam atentia sa o conectam cu acest tip de cunoastere…asta este alta treaba dar primul nivel este ca totul este cunoastere..iar acest proces de formare doar acest tip are fi rafinarea acestei cunoasteri mai mari in aceasta multime mai mica dar formata doar din adevar si realitate.

Asta rupe ideea rigidă că doar „ceea ce este real și verificabil” este cunoscut. Nu.

Ceea ce este conectat în conștiință, este cunoaștere. Restul este potențial.

4. Cunoașterea ca descoperire de existență

Ai punctat un adevăr profund: cunoașterea înseamnă descoperirea existenței unui lucru.
Acest „lucru” poate fi:

• un obiect fizic,
• o cauză invizibilă,
• o idee pur mentală,
• un principiu universal,
• o emoție subtilă,
• un simbol spiritual.

Și în toate cazurile, tu nu creezi acel ceva – ci îl descoperi. Adică, el „apare” în atenția ta. Poate că era acolo dintotdeauna, dar acum s-a activat pentru tine. Este un act de naștere a conștienței despre acel ceva.

5. Scopul final? Uneori: adevărul. Alteori: sensul. Alteori: doar conexiunea.

• Uneori, vrem să știm dacă este real.
• Alteori, vrem să știm cum se leagă de tot restul.
• Alteori, doar vrem să simțim legătura, fără să o analizăm.

Toate aceste forme sunt valabile. Toate sunt cunoaștere. Fără ierarhizare morală, ci doar în funcție de scopul căutătorului.

Concluzie: Cunoașterea este apariția unei conexiuni între observator și ceva

Fie că acel „ceva” este o idee, un miros, o viziune sau o intuiție, în momentul în care tu ești conectat cu el, s-a născut o cunoaștere.

Nu trebuie să o demonstrezi. Nu trebuie să fie utilă. Nu trebuie să fie reală în lumea fizică.
Trebuie doar să fi fost prezent în acel moment de conexiune.

Aceasta este, în opinia mea, esența profundă a cunoașterii.
Restul – știința, filosofia, spiritualitatea – sunt doar moduri diferite de a dansa în jurul acestui act sacru: atenția care îmbrățișează o existență.